20 noiembrie 2009

Ceaiul...O parte din cotidian...


Ceaiul este o planta atat de cunoascuta incat se poate spune ca a aparut odata cu omul. Descoperit si apreciat pentru prima data de catre chinezi, ceaiul este o bautura atat de fireasca si de apreciata incat a intrat in mitologia civilizatiilor care s-au perindat de-a lungul secolelor. Chinezii au descoperit ceaiul, japonezii l-au ridicat la rang de arta, iar europenii l-au transformat in ritual.
Ceaiul a ajuns pentru prima data in Europa in anul 1610, adus de o companie comerciala olandeza si de atunci a transformat Europa. Anii istorici in care ceaiul a intrat in viata europenilor nu sunt foarte importanti. Ceea ce este cert este faptul ca acesta nu va iesi prea curand. Efectele benefice ale acestuia ii garanteaza un loc permanent la masa noastra, iar ritualurile create in jurul sau ne leaga nu numai prin placere de el, ci si spiritual.
1. Ceaiul alb
Ceaiul alb este extrem de rar si de aceea este privit ca un dar nepretuit. Rezervat numai ocaziilor speciale, acesta este limpede, iar gustul sau putin mai pronuntat. Este pregatit din muguri sau frunze tinere pe care se observa mici perisori albi, atat de specifici ceaiului alb. Planta de Ceai alb sufera de-a lungul pregatirii un proces de ofilire si de usoara fermentatie. Exista mai multe tipuri de ceai alb. Ceaiul Yin Zhen sau in traducere “ac de argint” este facut din muguri, iar ceaiul Ming Mei, care inseamna “spranceana zeului longevitatii” din frunze. Bai Mu Dan -”Bujorul alb”, un intermediar intre “ace” si “sprancene”, este produs din muguri si din primele doua frunze.
2. Ceaiul verde
Ceaiul verde este una dintre cele mai consumate bauturi din lume. Ceaiurile verzi au o aroma extrem de delicata si par a avea mai multe beneficii si aplicatii terapeutice decat ceaiurile negre. Frunzele de ceai verde au mai putina cofeina decat alte tipuri de ceai si de aceea este considerat mult mai sanatos. Gustul ceaiului poate fi parfumat cu petale de iasomie, fiind extrem de apreciat in mod deosebit de catre europeni si asiatici.
3. Ceaiul oolong
Acest ceai este cunoscut si sub denumirea de ceai bleu-verde sau Wulong. Este in special apreciat si savurat de catre chinezii bogati si este un semn de prosperitate si bogatie. Exista numeroase metode de obtinere, dintre care cea mai ciudata consta in a agita frunzele in cosuri. Marginile frunzelor fermenteaza si se inrosesc in timp ce centrul lor ramane verde. Oolong-urile din Taiwan sunt fermentate mai multa vreme. Astfel se obtin ceaiuri mai intunecate, mai tari, cu savoare de fruct.
4. Ceaiul negru
Ceaiul negru este cunoscut si sub denumirea de ceai rosu. Acesta este cel mai popular ceai din lume, fiind un ceai de consum zilnic. Ceaiul negru, asa cum este cunoscut in China, este rezultatul unui proces complet de oxidare al frunzelor inainte de a fi uscate. Frunzele de ceai sunt lasate sa se oxideze natural, timp de aproximativ o luna. Desi are un continut mai mare de cofeina decat ceaiul verde, ceaiul negru are totusi mai putina cofeina decat cafeaua. Datorita cererii de pe piata, producatorii de ceaiuri au inceput sa caute si sa descopere varietari de ceai mai bune, de locatii si anotimpuri, astfel incat calitatea ceaiurilor sa creasca.
Iata doar cateva dintre cele mai apreciate ceaiuri din lume. Nu ezitati sa le gustati si sa va creati un ritual zilnic, totul pentru placerea dvs. Apreciati ceaiul pentru adevarata sa valoare: spirituala si purificatoare. Aruncati-va intr-o experienta cu totul uimitoare si nu veti regreta niciodata ca ati pasit intr-o lume plina de arome.

Niciun comentariu:

Detinuta cu nr 7893

Crezi in Dumnezeu?

Ce am mai piscalit

Oameni